Locul ideal de schimbat idei

Atractii turistice

Obiective turistice din zona

Obiective Turistice:

Parcul Naţional Retezat

Este numit şi “tărâmul cu ochi albaştrii”, este cea mai importantă rezervaţie naturală din ţara noastră, monument al naturii, cu o suprafaţă de 38.138 ha, situată în partea de sud-vest a judeţului Hunedoara.

În Retezat se află urmele glaciaţiei de odinioară, cu zeci de gheţari, dintre care unii aveau peste 10 km, nenumărate grohotişuri şi morene îmbrăcate adesea în păduri pitice de jnepeni.
Parcul a fost înfiinţat în anul 1935, pe suprafaţa iniţială de 100 de kilometri pătraţi a fostului domeniu de vânătoare deţinut de Casa Regală.
Caprele negre erau protejate încă de pe atunci, pentru a fi apoi vânate, motiv pentru care de la începutul veacului trecut fuseseră stabilite zone în care păşunatul era interzis.
Parcul are statut de arie naturală protejată de interes naţional şi internaţional iar din 1979 este cunoscut ca Rezervaţie a Biosferei. Odată cu constituirea Parcului Naţional Retezat s-a urmărit protecţia şi conservarea unor elemente naturale cu valoare deosebită sub aspect fizico-geografic, floristic, faunistic, hidrologic, geologic, paleontologic, speologic, pedologic şi peisagistic.
Începând din anul 1999, parcul are administraţie proprie, din 2004 a devenit membru al Fundaţiei “Pan Parks” iar din 2007 este protejat ca propunere de sit pentru reţeaua ecologică europeană “Natura 2000″, în vederea conservării habitatelor naturale şi a speciilor de plante şi animale sălbatice de interes comunitar.
În 1974 s-a început construirea barajului de la Gura Apei (situat la marginea vestică a Parcului). Debitul Râului Mare nu era însă suficient pentru a umple acumularea ce se dorea a fi facută prin ridicarea unui baraj de arocamente pentru a cărui construcţie s-a folosit un volum de piatră de trei ori mai mare decât în cazul Piramidei lui Keops. Aşa s-a decis săparea unui tunel de aducţiune de la Râuşor, tunel lung de 23 de kilometri. Spre ambele capete ale tunelului există acum drumuri asfaltate, care au şi încurajat apariţia de cabane încă din anii ’80.

Administraţia Parcului Naţional Retezat doreştesă păstreze mediul natural şi să combată orice tentativă de mecanizare a turismului în Retezat. Aşadar nu există nici telecabină şi nici telescaun, parcul rămânâd un loc pentru excursiile făcute la pas.

Parcul cuprinde două zone – în prima, cu un caracter ştiinţific este interzisă orice exploatare precum păşunat, vânat, pescuit, culegerea fructelor, turism/camping. Accesul este permis doar cu autorizaţie din partea Comisiei Monumentelor Naturii. A doua zonă este mai puţin riguroasă întrucat păşunatul este permis 2 luni pe an.
Flora şi funa sunt diversificate. O treime din totalul speciilor de plante existente pe teritoriul României se regăseşte în Retezat. Cele aproape 1.200 de specii de plante fac ca arealul să fi e renumit şi în rândul botaniştilor. Interesul acestora pentru Retezat s-a manifestat încă din a doua jumatate a secolului al XVlll-lea.
De atunci şi până acum, în Retezat au fost descoperite 90 de feluri de plante specifice doar Carpaţilor, iar mare parte dintre ele se pot găsi numai aici.

De asemenea, în Retezat se află cea mai mare concentraţie de pinus cembra, numit popular zâmbru, un conifer din specia pinilor.
Parcul Naţional Retezat adăposteşte 55 de specii de mamifere (dintre care 22 sunt ocrotite de lege) şi oferă condiţii bune pentru supravieţuirea celor mai importante dintre carnivorele mari ale Europei (lupi şi râşi). Caprele negre, cerbii şi căpriorii sunt şi ei bine protejaţi de munte. Porţiunea calcaroasă a masivului este şi acum folosită de urşi ca adapost pe timp de iarnă. Pisicile sălbatice fac şi ele parte din bogăţia faunistică a zonei la care, recent, s-au adăugat şi marmotele (20 de exemplare de marmotă alpină din Alpii Austrieci au fost introduse în Parc în urma unei acţiuni a Academiei Române, în zona Lacului Gemenele. Acum, marmote se pot întâlni în toate văile şi căldările glaciare importante ale masivului. Numărul total al speciilor de animale care trăiesc în Parcul Naţional Retezat este de ordinul miilor.

Cu aproximativ 80 de lacuri, dintre care 58 permanente, Masivul Retezat deţine aproape 40% dintre lacurile glaciare de pe teritoriul României. Lacurile, alimentate de zapada topită a crestelor, oferă privelişti de vis. Una dintre cele mai spectaculoase este cea de pe traseul dintre Bucura şi Zănoaga. Tăul Porţii, Tăul Agatat, Florica, Viorica, Ana şi Lia se inşira pe versantul sudic al Judelui, iar „căldarea” formată între Judele şi Peleaga este dominată de Bucura, cel mai întins lac glaciar din România. Cel mai adânc lac glaciar este însă Zănoaga, 29 de metri; aici se înregistrează şi cel mai mare volum de apă, aproape 700.000 de metri cubi.
Dispunerea celor 58 de lacuri glaciare permanente în căldari, pe trepte de versanţi, în complexe sau izolate şi concentrarea lor într-un singur masiv muntos atrage an de an nu numai admiraţia turiştilor, ci şi atenţia oamenilor de ştiinţă. Lacurile şi râurile sunt populate de păstravi iar în arealele calcaroase îşi face simţită prezenţa vipera.

30% dintre turiştii care vin anual în Retezat sunt străini. Străinii spun că vin în Retezat pentru două lucruri importante: frumuseţea peisajelor şi „sălbăticia” zonei. Retezatul atrage ca un magnet pentru că este impunator, spectaculos şi primitor.

Accesul în Parcul Naţional Retezat se poate face din două direcţii: Depresiunea Haţegului şi Valea Jiului. În Depresiunea Haţegului se poate ajunge dinspre Deva, pe DN66 sau dinspre Caransebeş, pe DN68. În Valea Jiului se ajunge dinspre Deva, pe DN66, sau dinspre Tg. Jiu, tot pe DN66. Din Haţeg şi Petrosani există mai multe căi de acces în masiv. Transportul în comun este asigurat de firme private locale în zona Petroşani – Lupeni – Uricani – Câmpu lui Neag.

 

Lacul Bucura

Este cel mai impunător lac glaciar din Munţii Carpaţi este situat la altitudinea de 2040m. Accesul la acest lac este facil chiar şi pentru turiştii care au puţină condiţie fizică şi deţin un echipament minim. În principiu, orice persoană obişnuită cu plimbările poate ajunge la acest lac. Chiar dacă este practicabil tot timpul anului, e de preferat ca această drumeţie să se facă pe timp de vară, datorită vremii.
Cel mai accesibil traseu este Poiana Pelegii – Lacul Bucura, iar la Poina Pelegii se poate ajunge cu maşina, intrând în rezervaţie ocolind lacul Gura Apelor. Traseul nefiind unul greu se poate face (dus-întors) în maxim 4 ore.
La Bucura există şi un refugiu, care este destinat exclusiv Salvamontului. Cu permisiunea acestuia şi dacă vremea este nefavorabilă, se poate dormi aici în limita a 10 locuri. În condiţii normale, cine ajunge la Bucura poate rămâne peste noapte, la cort.
De la lacul Bucura se pot efectua ascensiuni către Vf. Peleaga (2509 m)- cel mai înalt din Retezat, Vf. Bucura 1 şi 2, Vf. Judele, precum şi către salba de lacuri Lacul Ana, Viorica şi Lia.

Info lac Bucura:
– Suprafaţă: 8,90 ha;
– Lungime: 550 m;
– Lăţime medie: 160 m, maximă 225 m;
– Perimetru: cca 1390 m;
– Volum (estimat): 625.000 m3;
– este alimentat de cinci izvoare principale;
– apa lacului deverseză printr-un singur emisar ce o trimite spre Lacul Lia, cu un debit de aproximativ 250 l pe secundă;
– populaţia piscicolă este autohtonă (aici nu se fac populări artificiale)

 

CHEILE BUŢII – Munţii RETEZAT

Zona Cheile Buţii , cu situare în partea de sud a Munţiilor Retezat, la ieşirea din localitatea hunedoreana Câmpu Lui Neag din Valea Jiului – este un loc puţin cunoscut turiştilor autohtoni, dar foarte apreciat de cei din ţările vestice, tocmai pentru aspectul încă virgin al terenului. Săpate în formaţiuni calcaroase (încă din perioada jurasicului), Cheile reprezintă o succesiune de meandre încătuşate, cu ziduri abrupte ce au înălţimi pe alocuri de 100 m – perfecte pentru pasionaţii de alpinism. O altă atracţie o reprezintă reţeaua vastă de peşteri uscate şi active, baraje naturale şi cascade impresionante care curg prin jgheaburile modelate de BUTA (apa ce izvorăşte din Munţii Retezat) care, de-a lungul anilor a săpat temeinic în piatră formând spectaculoasele Chei. Exista şi trasee turistice ce au ca punct de plecare Cheile Buţii. Majoritatea lor sunt recomandate pentru practicare doar în sezonul de vară:

– Cheile Buţii – Lacul Bucura (timp de mers 8 – 10 ore);
– Cheile Buţii – Vârful Piatra Iorgovanului (timp de mers 7 – 9 ore);
– Cheile Buţii – La Stânca (Punct de Belvedere)
– La Fâneţe (timp de mers 30 – 45 minute).

Pârtia de schi se află la o altitudine de 1000 m, unde există un centru de închiriere echipament, iar sezonul alb durează din luna decembrie până în luna martie.

Pentru vizitatorii care vin din sudul ţării, după parcurgerea defileului Jiului, se face stânga la prima intersecţie. Se parcurg pe rând oraşele Aninoasa, Vulcan, Lupeni şi Uricani iar apoi satele, Valea de Brazi şi Câmpu lui Neag – veţi întâlni un indicator la dreapta cu Cheile Buţii. Acest drum duce până la intrarea în Cheile Buţii, fi ind practicabil pe tot parcursul anului.

Vizitatorii care vin dinspre Deva trebuie să parcurgă oraşul Petroşani de la nord la sud iar apoi vor intra în intersecţia care duce înspre Lupeni la dreapta.

 

Peştera Dâlma cu Brazi

Localizare
Peştera Dâlma de Brazi este situată pe versantul stâng al Scocului Mare în bazinul superior al Jiului de Vest, la o altitudine de cca 150 m faţă de DN66A şi la 1200 m altitudine absolută, în dreptul confluenţei Scocului Mare cu Pârâul Jidanului.

Acces
Intrarea peşterii, de formă triunghiulară deşi relativ mare (3 x 2 m), este bine mascată, se găseşte relativ greu şi este strajuită de un pâlc de brazi de unde şi denumirea peşterii.

Condiţii de vizitare
Principala dificultate în vizitarea acestei peşteri o constituie găsirea intrării, în rest, exceptând porţiunea îngustă “La Strâmtoare”, ea poate fi parcursă comod. Durata normală a vizitei este de 2 ore. Ca echipament sunt necesare (în perioadele umede – pentru traversarea Bazinului Mare) cizme de cauciuc lungi şi surse duble de lumină.

Descriere
Este o peşteră formată dintr-o galerie principală şi o ramificaţie, totalizând 226 m. Galeria principală este largă de 3 – 5 m şi înaltă de 3 până la peste 10m. Spaţiul se lărgeşte spre nord până la Sala Bazinului Mare, numită astfel datorită lacului temporar cantonat într-o depresiune a planşeului, lac care se formează în perioadele umede şi poate ajunge până la 1 m adâncime.

Lacul împreună cu grupurile de speleoteme din clasa stalagmitelor şi scurgerilor calcitice de pe marginea lui – printre care şi un frumos stalagmit înalt de 2 m – confera locului un farmec deosebit, turiştii-fotografi putând realiza aici imagini inedite.

Tronsonul Sălii Bazinului Mare mai continuă 20 m spre nord şi se închide într-o fi sură impenetrabilă, la Fundatura de Argilă. Spre sud-vest porneşte o ramificaţie – o galerie ascendentă, concreţională care în punctul “La Stramtoare” obligă la o adevarată “gimnastică” speologică pentru trecerea spre porţiunea terminală. Stalactitele şi stalagmitele, ca şi crustele calcitice bogate oferă şi aici subiecte fotografice agreabile.

Prezenţa în acest loc a osemintelor de Ursus Spelaeus dovedeşte că morfologia galeriei s-a schimbat mult în ultimele mii de ani, de când marele carnivor a călcat pentru ultima dată aici.

Dispoziţia în plan a galeriilor îndreptăţeşte să presupunem că Sala Bazinului Mare a reprezentat punctul de confluenţă a două ape: prima, venind pe “La Stramtoare”, prin galeria laterală, dinspre versant, cealaltă reprezentând un izvor din profunzimea masivului. Cele două ape mergeau apoi spre sud, ieşind prin actualul portal.

Date istorice
Între cele peste 300 de peşteri cartografiate acum în zonă, Dâlma cu Brazi a fost printre puţinele cunoscute şi menţionate în lucrări mai vechi. În 1929 P.A. Chappuis şi A. Winkler au colectat faună subterană şi au făcut o prima schiţă a peşterii. Cercetările de biospeologie au fost continuate de speologii din Bucureşti în 1957. În 1971 C. Goran realizează planul complet al cavităţii.

 

VALEA DE PEŞTI – loc ideal pentru cei care vor să se îndepărteze câteva zile de aglomeraţia urbană

Imediat după ce treci de Uricani, pe partea stângă, la o distanţă de numai doi kilometri, se află Valea de Peşti, de unde se poate admira o priveliste nemaipomenită. În faţă, parcă numai la o întindere de mână, se afl ă Munţii Retezat, unde se spune că ar exista unul dintre polii energetici ai pământului.

Turiştii care poposesc în zonă spun că pleacă de aici încărcaţi cu energie şi simt acest lucru stând cu faţa spre Retezat. Frumuseţea locului constă şi în păstrarea naturalului, oamenii intervenind mult prea puţin şi cu multă grijă în realizarea construcţiilor.

Pe langă excursii, turiştii care ajung la Valea de Peşti se mai pot relaxa făcând schi, alpinism, speoturism, mountain-bike, hipism ori plimbări cu ATV-ul.

 

La cariera de cuarţ

Valea de Peşti este şi punctul de pornire pentru cei care vor să facă excursii montane, un prim traseu fiind cel spre Cariera de Cuarţ.
Drumul începe chiar din spatele platoului, fiind străjuit de o parte şi de altă de păduri de aluni şi de brazi. După aproape patru ore de mers pe jos pe drumul forestier, se ajunge la cariera de cuarţ, de unde cei mai norocoşi pot lua bucăţi de cuarţ în stare pură. Acum, cariera s-a închis, dar încă mai sunt pietre de cuarţ chiar şi pe drum. Cuarţul (cremenea sau cristalul de stancă) este unul dintre cele mai răspandite minerale din lume, cunoscut şi sub denumirea de floare de mină.

 

Peştera de Gheaţă

Un alt traseu turistic foarte căutat este cel care duce la Peştera de Gheaţă, afl ată la şapte – opt kilometrii depărtare de Valea de Peşti.

Având un portal destul de mare, ea a fost cunoscută din vechime atât de către localnici cât şi de către turiştii care vin adesea în această peşteră şi se aventurează destul de adânc în ea pe galeria principală (uşor descendentă), deoarece îi interesează gheaţa ce se formează aici şi se menţine tot timpul anului. Zona coborita a pesterii pastreaza in interior temperaturi scazute tot timpul anului, chiar şi zăpadă.

În realitate, peştera este mult mai mare ca dezvoltare şi are o serie de intrări şi diverticule întortocheate, unele pline de gheaţă, altele prezentând urme de nivaţie (acţiune de modelare a reliefului cauzată de fenomenul de îngheţ şi dezgheţ succesiv ce apare în zonele înalte ale munţilor). Remarcabile sunt însă formele de scurgere, prelingerile formate din gheaţă, care au o dinamică specifică de-a lungul anului: stalactite, stalagmite şi coloane de gheaţă de înălţimi destul de mari ce pot fi găsite aici în special în perioada decembrie-iunie.

Peştera este puţin concreţionată şi relativ uşor de parcurs, însă se recomandă evitarea zonelor unde gheaţa acoperă podeaua galeriei, deoarece există riscul alunecării.

Pentru că unele zone ale peşterii sunt totuşi mai greu accesibile fară un echipament adecvat, în această peşteră şi-a găsit adăpost o colonie mică de lilieci, care au ales ca habitat un hornclopot din zona vestibulară a peşterii.

 

Lacul Valea de Peşti

La Valea de Peşti, turistul poate vedea lacul septic care, deşi e închis pentru vizitatori, poate fi admirat din diferite colţuri de la poalele munţilor Vâlcan.

Lacul de acumulare Valea de Peşti a fost construit între anii 1967 – 1973 şi are o înăţime de 56 m, ceea ce-l situează pe locul 35 între cele 246 lacuri de baraje din Romania.

Are un volum de 4,5 milioane mc de apă, o suprafaţă de 31 hectare, adâncimea maximă de 53 m, o lungime de 2,5 km şi se află la altitudinea de 830m.

Amenajat în apropierea localităţii Câmpu lui Neag – Hunedoara, are ca scop principal alimentarea cu apă în Valea Jiului, iar în perioadele de ape mari are şi scop de producere a energiei electrice şi de atenuare a undelor de viitură.

Pentru completarea alimentării cu apă a municipiului Lupeni, este folosită magistrala de 800mm, prin aducţiune de la barajul Valea de Peşti,  alimentându-se doua rezervoare de 1500 mc şi doua rezervoare de 500 mc, apoi de la rezervoare, prin intermediul reţelelor de distribuţie, apa este distribuită la toţi consumatorii.

Dacă, în urma unei calamităţi naturale, s-ar rupe Barajul Valea de Peşti, apele lacului ar matura localităţile Uricani, Lupeni, Vulcan, Iscroni şi exploatările miniere din localităţile respective. În apa acestui lac se pot pescui specii de peşti precum: somn, crap, mreana, clean.

 

PEŞTERA TOPLIŢA

Localizare
Peştera Topliţa se găseşte la 2,5 km nord-est de Câmpu lui Neag – în locul numit Izvorul Topliţei.

Acces
Se ajunge la peşteră pe poteca ce merge din localitate spre captarea de apă din Piatra Topliţei, poteca ce întâlneşte pârâul Păroasa şi apoi atinge Valea Topliţei.

Condiţii de vizitare
Deoarece pârâul Topliţei este captat pentru alimentarea cu apă a localităţii Câmpu lui Neag, cavitatea este închisă cu un grilaj metalic şi vizitarea se poate face prin obţinerea unei aprobări oficiale.

Vizitarea durează cca 3 ore, iar echipamentul necesar sunt cizmele de cauciuc, salopetă, cască de protecţie, surse duble de lumină.

Subiectele variate cum sunt speleotemele colorate şi secţiunile galeriei, pot conduce la fotografii frumoase.

Descriere
Peştera Topliţa se prezintă ca o galerie sinuoasa, cu orientare generala est-vest. Intrarea de mici dimensiuni (1 x 0,6 m), este orientată spre est. Ea conduce într-o galerie descendentă cu pantă pronunţată (45-50o), care după cca 12 m ne introduce într-o sală de 7 x 6 m, apoi într-o porţiune frumos concreţionată, cu stalactite, stalagmite, curgeri parietale.

În continuare, galeria principală interceptează în mai multe puncte pârâul subteran ce curge 4 m mai jos şi care este penetrabil pe cateva porţiuni scurte. Din loc în loc întâlnim acumulări de argilă în adânciturile cărora s-au format gururi. Porţiuni bogat concreţionate, în afară de cea aflată la început, se găsesc după 250 – 300 m şi apoi cam la 400 m de la intrare.

Galeria are secţiune ogivală pe aproape toată lungimea şi uneori prezintă urme de scurgere sub presiune. Cele mai multe formaţiuni stalagmitice sunt de tip clasic, stalactite conice obişnuite, stalagmite, gururi şi multe curgeri parietale. În peşteră se află, într-o galerie superioară, unul dintre cele mai mari gururi din ţară, cu diametrul de peste 5 m.

Multe speleoteme au culoare roşie sângerie. În partea terminală a peşterii podeaua este nisipoasă, cu resturi vegetale mari. O prăbuşire de blocuri împiedică continuarea galeriei, deşi insurgenţa pârâului subteran se află la câteva sute de metri mai departe.

Date istorice
Peştera Topliţa a fost descoperită în 1966 de pădurarul Pantelimon Todea din Câmpu lui Neag şi L. Goloţiu, ziarist din Bucureşti. În acelaşi an peştera a fost cercetată de o echipă de speologi bucureşteni, condusă de T. Orghidan care a făcut prima descriere a peşterii şi cercetări de biospeologie.

Ulterior peştera a fost declarată rezervaţie, dar în ciuda acestui fapt, a fost vizitată de turişti neînsoţiţi, care au adus deteriorări.

În 1976 Cercul de speologie “Focul Viu” realizează planul integral al peşterii, descoperind noi galerii. Lungimea actuală a cavităţii este de 2150 m.

 

PEŞTERA CU CORALI

Localizare
Peştera cu Corali este situată pe Valea Jiului de Vest, în versantul drept al Scocului Mare, chiar în dreptul acestuia cu Valea Scorotei, la o altitudine
relativă de 100 m şi o altitudine absolută de 1080 m.

Acces
Intrarea peşterii este mascată de arbuştii ce acoperă versantul culmii Cioaca. Accesul auto este asigurat de DN 66A ce urcă din Câmpu lui Neag, până dincolo de Câmpuşel, având o lungime de 17 km (până la Peştera cu Corali cca 12 km). Camparea se poate face în zonele Câmpuşel, Poiana Mielului şi poieniţele de pe malul Scocului Mare.

Condiţii de vizitare
Vizitarea normală dureaza 1 ora. Sunt necesare salopetă, cască de protecţie, surse duble de lumină. Nu se recomandă vizitarea în grupuri mai mari de 4 persoane.

Descriere
După intrarea înaltă de 3 m, urmează un pasaj uşor accidentat, cu bolovani mari. În tavan putem admira formaţiuni masive de mondmilch, albe ca laptele, în formă ovoidă (“oul lui Columb”). Aceste formaţiuni, doar parţial solidificate, sunt legate de temperaturile negative din perioadele reci ale anului şi apar frecvent în zona de intrare a peşterilor din Retezat.

După 50 m, înaintarea este oprită de o săritoare de 4 m, pe care o putem coborâ fie direct, folosind prizele alunecoase (! Atenţie ! ), fie strecurându-ne pe dreapta, printre doi bolovani mari. Ajunşi la baza săritorii, constatăm că peisajul este radical modifi cat: podeaua, pereţii şi tavanul sunt căptuşiţi cu o puzderie de muguri de piatră, maro, roşii şi mai rar albi.

Acestea sunt coralitele, forme de depunere mai puţin obişnuită a carbonatului de calciu din peşteri şi în geneza cărora factorii microclimatici joacă un rol determinant, în acest caz, prezenţa săritorii de 4 m a fost cea care a determinat stabilirea curenţilor de aer în acest “fund de sac”. Porţiunea bogată în coralite nu are mai mult de 30 m lungime, dar numeroasele stalactite şi stalagmite perlate, crustele şi draperiile cu coralite justifică efortul de a fi venit până aici.

Amatorii de fotografii trebuie să fie înarmaţi cu accesoriile necesare fotografierii de aproape, pentru a putea fixa pe pelicula formele capricioase, neobişnuite ale acestui microunivers mineral. Peştera este formată de un vechi drenaj de versant, care a lărgit prin dizolvare o litoclază locală. Este o galerie unică, lungă de 83 m, fără ramificaţii.

Date istorice
Peştera cu Corali a fost descoperită de Cercul speologic “Foc Viu” în 1969. În 1971 a fost închisă cu o poartă metalică şi cu acelaşi prilej s-a realizat şi planul peşterii de către C. Goran. Cu toate măsurile de protecţie luate, peştera a fost victima unor acte de vandalism, pierzând câteva dintre podoabele sale de preţ. În peşteră s-au realizat şi două filme documentare (1971 şi 1980), precum şi cercetări de biospeologie.

 

Rezervaţia Naturala PEŞTERA ZEICULUI

Localizare
Peştera se află la confluenţa Scocului Mare cu Valea Scorotei. La confluenţă se întâlneşte un punct de popas unde se poate campa. Tot aici este ultimul loc unde se mai poate face şi aprovizionarea cu apă de baut şi rezerve pentru lămpile cu carbid.

Acces
De la confluenţa mergem pe o potecă lată, pe firul Văii Scorotei, care se strecoară printre versanţii abrupţi si împăduriţi. După cca 15 minute de mers (500 m), trecem printr-un scurt pasaj de canioane. Urmează apoi o lărgire în versantul stâng, mai precis un cot spre stânga (pe dreapta cum urcam) în care porneşte atacând destul de pieptiş o potecă abia vizibilă în primii metri, dar care după 20 – 30 m devine foarte clară.

Urcăm în serpentine, circa 80 m, apoi poteca porneşte pe curba de nivel, spre nord, traversând pe deasupra unor prispe de calcar. Din acest loc abia, intrarea peşterii devine vizibilă. Durata normală a parcursului de la firul Scorotei până la peştera este de 40 min.

Condiţii de vizitare
Pentru vizitarea întregii peşteri sunt necesare:
– o coardă de 60 m
– o coardă de 20 m
– blocatoare şi coborâtoare
– 2-3 pitoane, eventual 50 m scară speologica
– căşti cu lămpi frontale
– rezervă de carbid
– îmbrăcăminte călduroasă
Vizitarea pentru un grup de 4 persoane antrenate poate dura între 4 şi 8 ore.

Descriere
Peştera Zeicului este o cavitate mixtă, căci dezvoltarea sa pe orizontală este sensibil apropiată de cea pe verticală. Acest lucru ridică interesante probleme privind geneza sa. Totodată, ea triază turiştii obişnuiti, de cei dotaţi cu echipament şi tehnică necesare coborârii şi urcării verticalelor.

Din portalul cu dimensiunea de 6 x 8 m se coboara o pantă de grohotiş într-o sală spaţioasă, cu podeaua acoperită cu argila şi bolovani şi tavanul sfredelit de hornuri scurte şi clopote de coroziune. Se mai poate vedea în sală trunchiul gros, cioplit cândva ca scoc pentru adunarea apei, acum complet putrezit. În capătul acestei săli, lungi de 50 m, nu mai bate lumina zilei.

Aprinzându-ne lămpile, zărim în tavan deschiderea promiţătoare a unui horn, a cărui escaladare, deşi de numai 10 m, presupune multă îndemânare, căci datorită mondmilch-ului, prizele sunt foarte alunecoase (!! Atenţie – Loc periculos !!). Escaladarea se poate face mai uşor pe partea stângă.

Odată ieşiţi din horn, ajungem într-o sală înaltă (15 m) cu podeaua acoperită de bolovani şi curgeri stalagmitice şi pereţii împodobiţi cu uriaşe cascade împietrite de mondmilch de culoarea smântânii. În capătul nordic al sălii, o firidă aflată în partea stângă adăposteşte câteva formaţiuni frumoase.

Pe podeaua de calcit sunt cimentate resturi ale urşilor de caverna (de aici a fost recoltat un exemplar uriaş de craniu Ursus Spelaeus) a căror prezenţă în această sală ne face să ne gândim la rapiditatea proceselor speogenetice care au modificat atât de radical cavitatea de la dispariţia urşilor, în urmă cu 10 milenii, pană în timpurile de azi.

În capătul sălii se afl ă deschiderea de 2 x 3 m a unui puţ adânc de 40 m (!! Atenţie – Loc periculos !!). Pentru coborâre putem ancora coarda de un pilier gros ce se afl ă la 3 m distanţă. La desfăşurarea ei în puţ vom avea grijă să nu declanşăm desprinderi ale crustei de calcit din pâlnia puţului.

După o coborâre de 12 m vom întâlni o mică proeminenţă a peretului pe care merită să ne oprim pentru a privi în jur – ne aflăm în bolta unei săli largi de 20 x 15 m. Sub noi se află un hău de aproape 40m. Privind în dreapta, vedem platformele de calcar, îmbrăcate în concreţiuni; în partea stângă, de tavan atârnă un grup de stalactite elegante, de formă perfect conică, împodobite cu coralite şi cristalictite.

Cea mai lungă are probabil peste 5 m şi se numără printre cele mai mari stalactite din România. Din acest punct, cu un obiectiv grandangular ea poate fi fotografiată.

Ne continuăm coborârea, părăsind contactul cu peretele. După încă 25 m, aterizăm pe varful unui horn uriaş dom stalagmitic, înalt de 8 m, de pe care putem coborâ uşor, fără a mai folosi coarda. Fundul sălii este orizontal şi acoperit cu argilă. Câteva frumoase formaţiuni – stalactite, cristatide şi gururi – ne reţin atenţia. Totuşi, ceea ce merită cel mai mult admirat şi fotografiat –dacă puterea bliţului o permite – este verticala de coborâre şi tavanul sălii pe care zărim stalactite şi formaţiuni discoidale uriaşe. Peştera Zeicului s-a format prin conexiunea unui gol vertical, în genul avenelor, care sunt frecvente în această zonă, cu o peşteră de versant, asemănătoare Peşterii cu Corali sau Dâlma cu Brazi, într-o primă fază au existat independent, o galerie sub-orizontală corespunzătoare sălii de la intrare şi două cavităţi cu dezvoltare verticală – un horn şi un puţ – spre capătul acesteia. Prin prăbuşire s-a născut apoi sală superioară şi s-a deschis accesul spre sala inferioară.

Date istorice
Peştera Zeicului era cunoscută în prima ei porţiune, de localnici, ca loc de adăpost pentru turme. Se spune că ea a servit şi ca ascunzatoare pentru haiducii lui Zeicu (de unde şi numele peşterii), fapt întărit prin descoperirea în peştera de către brigadierul silvic din Câmpu lui Neag a unor flinte ruginite.

O echipă a Cercului speologic “Focul Viu”, escaladând un horn, descoperă o sală superioară continuată cu un puţ adânc. Tot atunci se realizează de către I. Povară planul cavităţii, modificat ulterior în 1980. În prima parte a peşterii a fost realizat şi un scurt film documentar.

 

PEŞTERA ALUNII NEGRI

Localizare şi căi de acces.
Peştera este situată la 2 km amonte de Câmpul lui Neag în partea dreaptă a Jiului de Vest la o altitudine relativă de 15m.

Peştera este labirintică, galeriile fiind dispuse pe trei etaje, dar în unele zone ca de exemplu Marele Labirint coexistă 6 etaje, din care unul este activ. Lungimea totală a galeriilor este de 3280 m, iar denivelarea de 53,5 m o parte din aceste galerii sunt active, curgerea făcânduse în regim înecat, deoarece acestea sunt cu 5 m sub nivelul Jiului. Galeriile fosile şi subfosile prezintă numeroase urme de curgere în regim freatic. Peştera este puţin concreţionată.

 

PEŞTERA NR.4 DIN SCOCUL SCOROTEI

Localizare
Deschiderea peşterii este situată în versantul stâng al Scorotei, la 100m în amonte de confluenţa acesteia cu Jiul de Vest. Dimensiuni. L=377,2m, D=26m, E=48m, Cr=7,8m, Aa=1150m, Ar=50m.

Descriere
Peştera are două deschideri de dimensiuni mari (10×6. 5x5m) care se unesc în spatele unui pilier în galeria unică, care se ramifică în două într-o sală, cele două ramuri dând naştere unui pilier central. Această sală este concreţionată. Extremitatea nordvestică a sălii este formată de un puţ cu o denivelare de – 23 m cu terminusul În partea opusă puţului (traversarea puţului) se găseşte sala finală care are două ramuri descendente colmatate cu argilă. Genetic, peştera este o meandrare a văii Scorota. În prima fază, deschiderile actuale ale peşterii au funcţionat ca resurgenţă, iar o dată cu schimbarea nivelului de bază al regiunii, au rămas ca nivel fosil, drenul principal pierzându-se prin puţul din sectorul central al peşterii.

Trasee Montane:

Retezatul pare o catedrala a salbaticiei, in care o data ajuns, oricat de nepasator ti-ai dorit sa fi, nu poti sa nu te inclini in fata frumusetilor naturii. Primi pasi pe potecile Parcului Retezat te fac sa te indragostesti de aceste locuri. Dincolo de drumul forestier si de podete construite peste parurile involburate, nimic nu mai aminteste de lumea in care ne-am obisnuit sa traim. In Retezat te simti ca un musafir intr-un templu al naturii, pe care omul nu a mai reusit sa o imblanzeasca.

Cele mai insemnate varfuri din Retezat, de la est la vest sunt: Varful Straja (1868m), Varful Mutu (1737m), Varful Verde (1627m), Varful Muncel (1553m), Varful Sigleu Mic (1581m), Varful Sigleu Mare (1682m). Cumpana apelor Muntilor Valcan coboara apoi accentuat pana in Saua Dalma Cazuta (1152m) dar se inalta apoi din nou in Varful Arcanu (1760m), Varful Nedeilor (1619m) pentru a culmina apoi in Creasta Oslei, o culme solitara, lunga de 4 km dar extrem de ingusta, ce domina zarile inspre Godeanu si Retezat dar si catre Oltenia, din Varful Oslea (1945m), ce constituie si punctul maxim al masivului.

1. Oraşul Uricani (775m) – curmătura Tulişa (1555 m) – dealul Făgeţel (1591 m) – vf. Bilugu Mic (1532 m) – vf. Bilugu Mare (1755 m) – vf. Lazăru (2290m) – vf. Gruniu (2300 m) – vf. Custura (2457 m) – vf. Păpuşa (2500 m) – vf. Peleaga (2509 m) – lacul Bucura (2041 m).

Marcaj: cruce galbenă pe fond alb.
Durata: 13 ore.
Grad de dificultate: Traseul acesta face parte dintre traseele turistice grele ale Munţilor Retezat astfel încât este recomandat drumeţilor avansaţi, sau să fie parcurs sub îndrumarea unui ghid.

Descriere: Traseul porneşte din Uricani spre nord, de la confluenţa pârâului Sterminos cu Jiul de Vest, pe partea dreaptă a acestuia. După cca 200 m de la plecare poteca intersectează un drum forestier, pe care după cca 1 km îl părăsim pe poteca turistică din stânga acestuia, urmărind marcajul cruce galbenă. Poteca urcă pe plaiul dintre Sterminosu şi Şerpoanea ajungând în şaua La Iepure. Trecând prin pădure şi străbătând o serie de poieni, urcăm la Dealul Şerpilor (1463 m) pe care îl ocolim prin dreapta lui, ajungând astfel la stâna din Şerpi. De aici mai departe, prin pădure şi în lungul culmii Şerpilor, ajungem într-o şa largă, Şaua Tulişa la 1555 m altitudine, sub vf. Tulişa (1793 m), aici întâlnind crucile comemorative ridicate în amintirea soldaţilor căzuţi în luptele purtate pe aceste locuri în primul război mondial. Din şa, cotind către vest, urcăm până la dealul Făgeţel (1591 m) şi coborâm apoi în şaua Făgeţel (1390 m).

Din acest punct începe un urcuş obositor prin pădure şi jnepeniş pe muntele Bilugu Mic (1532 m) şi prin pădure, ne continuăm calea peste vf. Bilugu Mare (1755 m). De aici coborâm într-o şa mică şi ocolim Vf. Sohodol (1900 m), poteca urcând apoi pe Custura Văcărei, muchia de NE a vf. Văcărea (2284 m) primul vârf de peste 2000 m din traseu. De aici traseul nostru parcurge creasta principală, poteca trecând când pe faţa sudică când pe creastă, fiind parcurse o serie de şei şi atingând câteva dintre piscurile crestei: vf. Lazăru (2290 m), vf. Gruniu (2300 m) şi vf. Ciumfu Mare (2335 m). În şaua dintre vf. Ciumfu Mare şi vf. Valea Mare (2374 m), culmea se arcuieşte puternic şi traseul părăseşte poteca ciobănească. De aici, calea noastră urcă pe un vâlcel până pe vf. Valea Mare. În continuare, vom urca şi coborî încă o serie de mici piscuri şi de şei, adevărate trepte de piatră, drumul de creastă sfârşindu-se sub vf. Custura (2457 m). Vârful Custura ne oferă o excelentă vedere panoramică asupra ramurii sudice a Retezatului, priveliştea fiind completată la sud de culmile munţilor Vâlcan iar la est de masivul Parâng. De sub vf. Custurii, cotim la dreapta şi ajungem curând la Fereastra Custurii (2255 m). De aici mai departe, traseul nostru (cruce galbenă) parcurge creasta ascuţită care, pornind din vf. Custura, ajunge pînă în vf. Păpuşa Mică (2376 m) şi Păpuşa Mare (2508 m), legând astfel cele două lungi culmi principale ale Munţilor Retezat. Pe această porţiune a sa, Custura Păpuşii prezintă accidente de teren care o fac accesibilă numai drumeţilor avansaţi.

De aici poteca coboară în şaua adâncă dintre cele două mari vârfuri ale Retezatului, Şaua Pelegii (2285m) şi urcă pe vârful Peleaga (2509 m), decanul de altitudine al Muntilor Retezat. Izolat fi ind de celelalte vîrfuri ale masivului, vf. Peleaga ne oferă prilejul de a admira inima Retezatului, în toată spelndoarea măreţiei sale.

Spre nord, se adânceşte căldarea glaciară a Văii Rele, vasta zănoagă pe fundul căreia, jos, sub noi, bătute de soare, sclipesc tăurile Văii Rele. Pe fundal, departe în zare se vede minunata depresiune a Haţegului. Culmea Pietrele, cu vf. Pietrele (2268 m) stă de strajă în stânga Zănoagei. Dincolo de valea Pietrele, culmea Stânişoara acoperă poalele culmii Retezatului, lăsând însă liber vârful Retezat (2485 m alt.) care, de aici, ne apare ascuţit şi nu ca tăiat de paloş. Ai crede că, opintindu-se avan, zmeul a retezat moţul Bucurei, al cărui pisc (2439 m) se vede de aici, teşit.

Vecinul Bucurei, vf. Judele (2400 m), stă în capătul estic al Muntilor Bârlea, iar înspre SE culmea Slăveiului străjuieşte, semeţ, valea Lăpuşnicului Mare, dându-şi bineţe, peste ea, cu culmea Drăgşanului. Spre SV, se vede vf. Custurii (2457 m), străjer al vârfurilor ce se înşiruie, lanţ, înspre soare-răsare, până la Tulişa. Înspre NE, pornind din vf. Păpusa, răşchirate ca degetele de la mână, se lasă devale culmile Valea Rea, Galeşu, Vârfu Mare şi Vasielu, Picioru Lăncita. Spre vest, la 500 de metri sub noi, uriaşa căldare glaciară a Bucurei ni se înfăţişează plină de grandoare. Pe fundul căldării, mai către buzunarul ei nord-estic, lacul Bucura străluceşte în soare, întrecând ca mărime şi pitoresc, întreaga salbă de lacuri aflate pe cealaltă margine a zănoagei.

La 2208 m altitudine, valea Bucura primeşte apele unuia dintre cele mai înalte lacuri alpine din Carpaţii românesti, Tăul Agăţat. Mai sus, la 2240 m alt., sub clinele vestice ale vf. Bucura, sclipeşte în soare oglinda Tăului Porţii. De formă neregulată, pe la 2080 m alt., se vede lacul Florica. Foarte neregulat ca formă, urmează în jos lacul Viorica (2070 m), cu trei sateliţi, trei mici lacuri fără nume. Firul din dreapta al văii Bucura, după ce s-a scurs prin lacul Ana (1979 m), se termină în lacul Lia (1910 m), la fel ca şi firul stâng al văii, care coboară aici din lacul Bucura.

Din lacul Lia, înmănunchind cele două fire de apă într-unul singur, valea Bucurei, coboară repede către Gura Bucurei (1587 m) unde unindu-şi apele cu torentul Pelegii, dă naştere Lăpusnicului Mare.

Desprinzându-ne cu greu din vraja priveliştei ce ne-o oferă popasul pe vârful Peleaga, drumul de coborâre către lacul Bucura trece prin Căldarea Berbecilor până prinde firul pârâiaşului care coboară uşor în lacul Bucura punctul terminus al acestuia traseu către colţul de nord-est al lacului Bucura luând sfârşit apoi în zona prin care se face golirea lacului. Coborârea de pe vf. Peleaga este dificilă atât ca efort cât şi ca orientare (marcajul aproape şters, creează probleme pentru găsirea firului cărării).

2. Oraşul Uricani (720 m) – Şaua Tulişa (1555 m) – dealul Făgeţel (1589 m) – vf. Bilugu Mic (1463 m) – vf. Bilugu Mare (1764 m) – vf. Văcărea – vf. Lazaru(2282 m) – vf. Gruniu (2294 m) – vf. Custura (2457 m) – Şaua Plaiului Mic (1879 m) – vf. Drăgşanu (2080 m) – sub vf. Albele (2013 m) – Piatra Iorgovanului (2014 m) – Şaua Paltina (1935 m) – vf. Galbena (2194 m) – culmea Munţilor Godeanu – Băile Herculane. Este traseu de legatură.

Marcaj: banda roşie
Timp de mers: 12 – 14 ore, până la Piatra Iorgovanului; de aici mai departe, până la Băile Herculane, circa 2 zile.
Grad de dificultate: Mare

Descriere: Este un traseu turistic ce traversează masivul de la est la vest pe creasta principală sudică. Are ca punct de plecare oraşul Uricani şi până în Şaua Tulişa urmăreşte marcajul cruce galbenă pe fond alb, aici apare şi marcajul bandă roşie pe fond alb. Traseul este comun cu traseul descris la punctul 1 până pe Vf. Custura (2457 m).

Aici cele două trasee se despart, iar traseul nostru face stânga spre Şaua Plaiului Mic unde intersectează traseul marcat cu bandă albastră ce vine din Ohaba de sub Piatră prin Poiana Pelegii spre Câmpu lui Neag pe la Cabana Buta. Traseul urmăreşte în continuare culmea Drăgşanu, ocoleşte prin stânga Vf. Albele (2013 m) şi ajunge în Piatra Iorgovanului (2014 m). Aici intersectează traseul marcat cu triunghi roşu ce vine din Câmpu lui Neag prin Câmpuşel. Cele două trasee au un segment comun până în Şaua Paltina (1935 m). Aici traseul marcat cu triunghi roşu face dreapta spre Lunca Berhina, iar traseul nostru urmează linia crestei atingând Vf. Paltina (2149 m), Vf. Scurtu (2090 m) până în Vf. Galbena (2194 m). Aici intersectează poteca nemarcată ce pleacă în dreapta spre platforma Borăscu. Traseul continuă pe creastă trecând peste Vf. Micuşa (2162 m), trece prin stânga Vf. Scărişoara (2210 m), Vf. Bulzului (2245 m) continuând spre Vf. Godeanu.

3. Cheile Buţii (900m) – cabana Buta (1580 m) – Şaua Plaiului Mic (1879 m) – Poiana Pelegii (1587 m) – lacul Bucura (2041 m).

Marcaj: cruce roşie.
Durata: 8,5 ore
Grad de dificultate: medie.

Descriere: Unul din traseele turistice care asigură accesul în munţii Retezat oferind posibilitatea ajungerii în inima masivului şi vizionarea ambelor ramuri, atât cea nordică cât şi cea sudică este traseul: Cheile Buţii – Cabana Buta – Şaua Plaiului Mic – Poiana Pelegii – Lacul Bucura.

Traseul este unul de dificultate medie, recomandat în special vara, accesibil tuturor categoriilor de turişti. Poate fi parcurs într-o singură etapă, presupunând un efort mai intens, durata fiind de cca 8,5 – 9 ore în funcţie de pregătirea fizică şi de timpul afectat pauzelor pentru odihnă sau şedinţelor foto, sau în mai multe etape cu posibilitate de cazare la cabană sau în cort, în locuri special destinate acestui scop.

Traseul poate fi atacat din două puncte: fie înaine de intrarea în Chei, plecarea fiind pe o potecă ce urcă în serpentine strânse şi urmăreşte marcajul bandă albastră până la intersecţia cu drumul forestier ce urcă spre cabana Buta, fie din intersecţia drumului forestier Lazărul cu DN66A, urmărind marcajul cruce roşie.

Plecând de la o altitudine de cca 900 m în 4 – 4,5 ore putem ajunge la cabana Buta la altitudinea de 1580 m. Până în apropierea cabanei turistul urcă   de-a lungul drumului forestier străjuit de o parte şi de alta de fagi semeţi, iar pe măsură ce urcăm aceştia lasă locul brazilor falnici. Tot drumul până la cabană sunt vegheaţi de înălţimile masivului Piule-Pleşa, iar din loc în loc li se arată cheile săpate în stâncă de pârâul Buta.

După atingerea acestui punct, urcuşul continuă şi după cca 50 minute ajungem în Şaua Plaiului Mic (1879 m), loc de răscruce al potecilor turistice din masiv, aici întâlnindu-se drumurile Butei, Bucurei, Iorgovanului, Custurii. Dacă la urcare am admirat privelişti frumoase acum atenţia ne este captată de măreaţa dăltuire a văii Bucurei, încadrată de gigantica spinare a Slăveiului şi de dantelăriile Pelegii. Din acest punct putem spune că suntem în inima Retezatului.

Traseul continuă spre Poiana Pelegii urmărind marcajul cruce roşie, trecând pe lângă cele două mici lacuri alpine, Lacurile Păpuşii (1855 m) coborând printre tufele de jnepeni şi ienuperi întâlnind din loc în loc mici izvoare care ne permit să ne ostoim setea, ajungem în locul unde, din întâlnirea torenţilor Bucura şi Peleaga, ia naştere râul Lăpuşnicu Mare (“La Scorţar” – 1587 m). De aici mai departe, un urcuş pieptiş pe malul înalt al văii ne scoate în Poiana Pelegii.

Având o suprafaţă mare şi izvoare sufi ciente, poiana oferă un loc de campare foarte bun, cu posibilitatea efectuării unor excursii spre circurile Bucurei şi Slăveiului cât şi spre cel al Pelegii.

Din poiană, ne continuăm calea urcând pe poteca marcată cu cruce roşie, prin pădure. Ici-colo, umbra codrului este întreruptă de luminişuri şi de poieni. De-a lungul celor mai întinse dintre ele, stâlpi răzleţi de marcaj ne uşurează orientarea pe timp de ceaţă. Mai apoi, poteca ajunge deasupra văii dinspre fundul căreia auzim cum, fără ostoire, torentul Bucurei îşi lărmuieşte apele.

În continuarea urcuşului, intrăm în zona jnepenişului şi trecem, unul după altul, două torente alpine. La ultimul dintre acestea, cotim uşor la dreapta şi, printre jnepeni, urcăm în susul lui. După primul pripor, ajungem pe pragul uneia dintre terasele văii. Urmează încă un pripor şi apoi, pe cea de a doua terasă glaciară, întâlnim un stâlp de marcaj cu săgeată (“Spre cabana Buta, prin Gura Bucurei, 3 1/2 ore”). De aici se vede lacul Bucura, cotind uşor spre stânga, coborâm de-a lungul tăpşanului înierbat. După două ore de la trecerea pe lângă Gura Bucurei, ajungem la malul lacului Bucura (2041 m), în punctul prin care apele acestuia se scurg în val spre lacul Lia.

4. Cheile Buţii (900 m) – Dâlma Mare (1671 m) – Vf. Pleşa (1840 m) – Vf. Piule (2081 m) – Şaua Scorota (Iepii -1920 m) – Cabana Buta (1580 m)

Marcaj: Bandă galbenă pe fond alb.
Timp de mers: 8-9 ore.
Grad de dificultate: mediu, diferenţa de nivel fiind de 1400m.

Descriere: Traseul începe din Cheile Buţii fiind un traseu de circuit. Se pleacă de la Cheile Buţii pe drumul auto de access pâna la intersecţia cu DN66A. Aici facem la dreapta şi după cca 1 km, traversăm Jiul de Vest pe o punte de fier (utilizată pentru staţia pluviometrică). De aici marcajul este vizibil şi urmăreşte pârâiaşul Pleşa, urcând către Dâlma Mare. Aici este necesară alimentarea cu apă deoarece pe traseu, până la cabana Buta nu vom găsi nicio susrsă de apă. Traseul întâlneşte în ultima poieniţă din Dâlma Mare un schit recent construit. De aici traseul urcă abrupt prin pădure pe o potecă sinuoasă, ajungând în golul alpin în dreptul stânei din Pleşa. Traversează golul alpin pe la partea superioară a acestuia, trece printr-un pâlc de molizi (cca 200m) şi iese din nou în golul alpin urmând plaiul care urcă până la Vf. Pleşa(1840). De aici poteca este uşor de urmărit deoarece urmează linia crestei până în Vf. Piule (2081). Din vârf creasta se împarte în două plaiuri: cel din stânga coboară la Câmpu Mielului, iar pe cel din dreapta coboară traseul nostru până în şaua Scorota, unde intersectează traseul marcat cu punct galben ce urcă de pe Valea Scorota. Din acest punct traseele se suprapun şi coboară împreună în Valea Buta Mică. De aici traseul parcurge o pădurice de molid urmând curba de nivel, ajungând deasupra stânii din Buta. De aici se zăreşte cabana Buta la care se ajunge în cca 10 minute.

5. Câmpu lui Neag (800 m) – Gura Butei (860 m) – Cheile Scocului (1185 m) – Câmpu Mielului (1065 m) – Câmpusel (1180 m) – Piatra Iorgovanului (2014m) – Lunca Berhina

Marcaj: triunghi roşu pe fond alb.
Durata: 8h

Descriere: Este un traseu turistic ce face legătura între valea Jiului de Vest şi valea Lăpuşnicu Mare, prin Retezatul Mic. Traseul pleacă din Câmpu lui Neag urmărind drumul modernizat construit paralel cu Jiul de Vest. În gura Butei lasă în dreapta marcajul bandă albastră spre Cheile Buţii şi urmăreşte în continuare drumul până în Cheile Scocului. Din chei drumul continuă spre Câmpu Mielului, lasă în dreapta traseul marcat cu punct galben spre Cheile Scorota şi continuă până la Câmpuşel (1180 m).

Aici traseul nostru părăseşte drumul modernizat şi face dreapta pe Scocul Iarului. Traseul urcă la început prin pădure, urmărind linia crestei ajungând în masivul Piatra Iorgovanului (2014 m) prin partea sa sudică. Traseul nostru întâlneşte apoi traseul de creastă marcat cu bandă roşie ce vine din Uricani prin Şaua Plaiului Mic şi merge spre Vf. Godeanu. Cele două trasee au o porţiune comună până în Şaua Paltina (1935 m), după care traseul nostru face dreapta şi coboară pe Valea Paltina spre Valea Lăpuşnicului în locul numit Lunca Berhina. Aici traseul nostru intersectează traseul marcat cu punct albastru ce vine din localitatea Brazi pe la Cabana Gura Zlata şi merge spre Şaua Pelegii şi traseul marcat punct galben spre Lacul Bucura pe culmea Slăveiului.

6. Câmpuşel (1180 m) – Scocul Scorotei – Stâna Scorota – Şaua Scorota (Iepii -1920 m) – Buta Mică – Cabana Buta (1580 m)

Marcaj: punct galben pe fond alb.
Timp de mers: 4-5 ore.
Grad de dificultate: mediu, diferenţa de nivel fiind de 740 m.

Descriere: Traseul pleacă din DN66A şi urcă pe Valea Scorotei. Poteca urmează firul sec al văii urcând lent, după cca 30 minute ajungem în locul numit La Cutoni. Aici valea se desparte în două, în stânga Valea Scorota Seacă, iar în dreapta Scorota cu Apă, pe aceasta din urmă urcând şi traseul nostru. Poteca urcă prin pădure şi după cca 30 minute ajunge în dreptul feţei cu Lăstuni aproape le ieşirea din pădure. De aici panta se accentuează, poteca conducându-ne la stâna din Scorota, loc unde Valea se deschide oferind o privelişte splendidă. Imediat după stână poteca face dreapta, trece peste pârâul Scorota şi începe să urce spre Şaua Scorotei (1920 m), pe sub pereţii abrupţi ai Drăgşanului, numiţi Moara Dracilor. Din şa, putem admira vârfurile din partea centrală a masivului. Aici intersectăm traseul marcat cu bandă galbenă ce vine dinspre Piule-Pleşa, din acest punct traseele fiind comune până la cabana Buta.

TRASEE TURISTICE ÎN MUNŢII VÂLCAN

1. Câmpu lui Neag (intersecţia DJ 685C cu DN66A, pe lângă barajul Valea de Peşti) – Valea de Peşti – Şaua Căzută – Bucium – Sohodol – Cheile Sohodolului – Comuna Runcu.

Marcaj: triunghi rosu;

Timp de mers: 9 – 10 ore vara, 11 – 13 ore iarna;

Traseu: greu accesibil iarna.

2. Câmpuşel (1180 m) – Pasul Jiu – Cerna (1330 m) – Şaua La Suliţi – Muntele Bou – Muntele Cioclovina – Mănăstirea Tismana.

Marcaj: triunghi albastru (fost triunghi rosu);

Timp de mers: 9 – 10 ore;

Traseu: nerecomandat iarna.

3. Câmpuşel – Muntele Coada Oslei – Şaua Groapa Nedeuţii – La Bârloaga – Valea Bistriţei – Gureni – Pestişani.

Marcaj: triunghi rosu;
Timp de mers: 11 – 12 ore;
Traseu: nerecomandat iarna.

4. Baraj Valea de Peşti (910 m) – Valea Strâmbu – Vf. Arcanu (1760 m) – Vf. Prisloapele Mari (1614 m) – Şaua Groapa Nedeuţii – Coada Oslei – Vf. Oslea – Pasul Jiu-Cerna – Câmpuşel

Marcaj: punct albastru, bandă roşie, triunghi roşu;
Timp de mers: 10 – 11 ore;
Traseu: nerecomandat iarna.

5. Câmpu lui Neag – Baraj Valea de Peşti 

Marcaj: triunghi roşu de la ramificaţia drumului forestier Arcanu până la motelul Valea de Peşti;                                                                              

Timp de mers: 2 ore;

Traseu: poate fi parcurs tot timpul anului.

6. Câmpu lui Neag – Baraj Valea de Peşti – Şaua Dâlma Căzută – Muntele Şigleul Mare – sub Vârful Muncel – Şaua Prislop – Straja

Marcaj: triunghi roşu Baraj Valea de Peşti – Şaua Dâlma Căzută; bandă roşie: şaua Dâlma Căzută – Şaua Prislop;

Timp de mers: 10 – 11 ore;

Traseu: poate fi parcurs tot timpul anului.

Traseele cele mai populare sunt:

Pentru mai multe obiective turistice, vizitati Turism in Muntii Retezat.

Servicii

Pensiunea Fish Valley vine in intampinarea clientilor cu servicii ireprosabile:

 

  • cazare clasificata la 3 stele
  • restaurant-bar
  • acces la utilitati moderne
  • organizari evenimente
Evenimente
Pensiunea Fish Valley va pune la dispozitie cele mai bune solutii pentru eventimentele dvs.:

  • team building
  • conferinte
  • petreceri private
  • evenimente speciale
Contact

Adresa: Str. Campul lui Neag, Nr. 188 A, Uricani, Hunedoara

Telefon: 0744 52 84 30

E-mail: contact@fishvalley.ro

Copyright © 2015+ Pensiunea Fish Valley
Webdesign by White Pyramid SRL